Serviciile NETOPIA Payments, cel mai utilizat procesator de plăți online din România, disponibile comercianților VTEX

NETOPIA Payments încheie un parteneriat pentru a oferi comercianților VTEX mai multe metode de plată.

NETOPIA Payments, cel mai utilizat Procesator de Plăți electronice din România, încheie un parteneriat cu VTEX, platforma enterprise de comerț digital cu ajutorul căreia brandurile și retailerii își gestionează operațiunile de comerț. Integrarea soluțiilor NETOPIA Payments oferă comercianților VTEX opțiuni de  plată multiple și intuitive, cu scopul de a le eficientiza procesele online: de la îmbunătățirea ratei de conversie, la simplificarea experienței de plată a clientului final și suport dedicat din partea specialiștilor NETOPIA Payments. 

Astfel, retailerii care folosesc platforma VTEX vor avea la dispoziție opțiuni precum: plata cu un singur click printr-o soluție tokenizată, plata în marketplace, plata prin accesarea unui link, plata în rate și plata recurentă.

„NETOPIA Payments se numără printre pionierii soluțiilor de plăți online din România. Am fost prima companie care a folosit inovația și ultimele tehnologii disponibile în fiecare serviciu oferit, ceea ce ne-a stabilizat ca lider de piață de peste 10 ani. Parteneriatul cu VTEX este natural deoarece rezonăm la nivel de viziune și punem la fel de mult accentul pe calitate și evoluție. Suntem convinși că unindu-ne forțele vom avea impact acolo unde contează cel mai mult: dezvoltarea ecommerce-ului local, retaileri care vând mai mult și în siguranță”,  a declarat Horia GROZEA, Director Vânzări, NETOPIA Payments.

„Există multipli factori care pot influența parcursul unui cumpărător într-un magazin online, dar un lucru este cert: el se va încheia întotdeauna în pagina de checkout. Accesibilitatea și diversitatea metodelor de plată joacă un rol uriaș în succesul acestei etape. Mai mult, există cumpărători care preferă anumite magazine exclusiv datorită metodelor de plată puse la dispoziție. Din acest motiv, credem că integrarea cu NETOPIA Payments va da ocazia clienților noștri să-și mărească numărul de comenzi și să-și extindă baza de cumpărători, fără a fi nevoie de dezvoltări suplimentare”, declară Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA SVP în cadrul VTEX.

Parteneriatul dintre NETOPIA Payments și VTEX este o decizie strategică în contextul creșterii retailului online și a deschiderii cumpărătorilor către noi metode de plată precum BNPL (Buy Now Pay Later), plata prin link sau plata cu monede alternative. 

Pe lângă aceste soluții, evoluția pieței de ecommerce a dus la apariția a tot mai multor marketplace-uri, creșterea numărului de magazine online B2B și creșterea interesului pentru abordarea Direct-to-Consumer (D2C). Consecința a fost nevoia unor integrări și sisteme care să ajute cumpărătorii să se adapteze, integrări pe care VTEX le-a pus întotdeauna la dispoziția clienților în mod nativ. 

Lasă un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică.

Ești gata să începi?

Ia legătura cu noi sau creează-ți un cont