Raluca Micu devine CEO NETOPIA Payments: o nouă etapă pentru infrastructura digitală a plăților online din România

Cu peste 15 ani de experiență la intersecția dintre reglementare, fintech și operare de servicii de plată, Raluca Micu preia conducerea NETOPIA Payments într-un moment în care compania accelerează transformarea dintr-un procesator de plăți online într-o platformă financiară integrată.

NETOPIA Payments numește un nou Chief Executive Officer, pe Raluca Micu, una dintre cele mai cunoscute voci din ecosistemul fintech românesc, cu un traseu profesional construit atât în interiorul sistemului de reglementare, cât și în zona operațională a industriei.

Numirea vine într-un context de transformare accelerată pentru companie. NETOPIA Payments se află în plin proces de autorizare ca instituție de plată de către Banca Națională a României și lucrează la extinderea portofoliului de servicii financiare adresate comercianților – o evoluție care depășește modelul clasic de procesare online și deschide direcții noi în zona produselor financiare integrate.

Cine este Raluca Micu

Raluca Micu aduce în acest rol un profil rar: experiență acumulată atât din perspectiva celui care stabilește regulile, cât și din perspectiva celui care le aplică în practică.

A petrecut mai mult de un deceniu în cadrul Băncii Naționale a României, unde a contribuit la reglementarea serviciilor de plăți online, la managementul riscurilor și la inițiativele de inovație fintech. A coordonat alinierea ecosistemului românesc de plăți la standardele europene – PSD2, SEPA, Regulamentul pentru Plăți Instant – și a inițiat, în 2019, Fintech Innovation Hub, primul instrument de dialog structurat între banca centrală și companiile fintech din România.

Ulterior, a ocupat funcția de Deputy CEO la Token Financial Technologies, instituție de plată autorizată de BNR, unde a contribuit la strategia de expansiune europeană, inclusiv pasportarea licenței de instituție de plată în statele membre UE. A jucat, de asemenea, un rol esențial în dezvoltarea strategiei de plăți offline și în poziționarea infrastructurii POS ca platformă financiară pentru IMM-uri.

Raluca Micu este cadru universitar asociat în cadrul programului de Master în Finanțe Bănci de la Academia de Studii Economice din București și a fost desemnată „Personalitatea Anului în Fintech” de Asociația Română de Fintech atât în 2023, cât și în 2024.

Perspectiva investitorului majoritar, Innova Capital, confirmă logica acestei alegeri: „Experiența Ralucăi — atât din perspectiva reglementatorului, cât și din cea a operatorului de servicii de plată — este exact ce are nevoie această companie pentru a-și valorifica potențialul pe o piață în transformare rapidă”, declară Anna Zientkiewicz-Pakulska, Senior Investment Director al fondului.

Un moment de maturitate pentru ecosistemul de plăți din România

Numirea unui CEO cu un background atât de specific — reglementare bancară, expansiune europeană, infrastructură de plăți pentru IMM-uri — nu este întâmplătoare. Ea reflectă direcția în care NETOPIA Payments se îndreaptă: o companie care nu mai poate fi descrisă doar ca un procesator de plăți, ci ca un actor de infrastructură financiară cu ambiții de platformă.

Cu peste 22 de ani de activitate, un portofoliu de peste 25.000 de comercianți și mai mult de 30% din volumul total al tranzacțiilor online cu cardul din România, echivalentul a aproximativ 2 miliarde de euro procesați anual, NETOPIA Payments are baza solidă de la care să construiască. Raluca Micu vine să accelereze această construcție.

Lasă un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică.

Ești gata să începi?

Ia legătura cu noi sau creează-ți un cont