Grupul NETOPIA vinde pachetul majoritar de acțiuni către Innova Capital

Grupul NETOPIA, cel mai cunoscut jucător pe piața plăților online din România, anunță vânzarea pachetului majoritar de acțiuni către Innova Capital, unul din cele mai importante fonduri de investiții de private equity din Europa Centrală și de Est.

NETOPIA, unul dintre cei mai vechi procesatori de plăți online din România, joacă un rol cheie pe piața locală de e-commerce. Grupul NETOPIA oferă în prezent soluții diversificate de plăți electronice și alte servicii conexe pentru un portofoliu de peste 25.000 de comercianți, majoritatea din sectorul IMM-urilor. Prin intermediul platformei NETOPIA Payments sunt procesate anual  25% din tranzacțiile online cu carduri de pe piață locală, iar aplicația mobilPay Wallet este primul portofel digital multifuncțional din România, care facilitează plățile în mii de locații online și offline. Totodată, NETOPIA este lider în soluții de plată prin SMS, o modalitate populară pentru plăți de valoare redusă, în special pentru achiziționarea biletelor de transport în comun, plata parcării și plata taxelor de emitere a cărților de identitate.

Pe lângă soluțiile de plată, NETOPIA se află în topul serviciilor de mesagerie SMS. Prin intermediul platformei Web2SMS, peste 10 milioane de români au recepționat comunicări prin SMS de la diverse companii precum firme de curierat, instituții financiare, magazine online și agenții de marketing.

„Grupul NETOPIA a demonstrat în mod constant angajamentul său față de inovație, prin soluții de plată adaptate mediului online și soluții de mesagerie SMS pentru marketing digital. Cu ajutorul echipei Innova Capital, ne dorim să accelerăm lansarea unor noi soluții inovative într-o industrie atât de dinamică cum este industria plăților online. Această mutare strategică va consolida poziția Grupului NETOPIA ca lider pe piața locală, oferind produse și servicii fără precedent. Suntem entuziasmați de perspectivele acestui parteneriat și ne bucurăm că am ajuns în acest punct.” a declarat Antonio Eram, co-fondator si CEO al Grupului NETOPIA 

„Analizăm cu mare interes evoluțiile dinamice ale economiei locale, în special potențialul extraordinar de creștere  al serviciilor digitale. Ne bucurăm că putem face o investiție  într-unul din cei mai respectați lideri în rândul furnizorilor de soluții moderne de plată pe a doua piață ca mărime din Europa Centrală și de Est. Dorim să valorificăm toată experiența noastră acumulată până acum în  industria serviciilor financiare pentru a sprijini creșterea NETOPIA și pentru a-i consolida în continuare  poziția pe piața românească a soluțiilor de plată”, a declarat Krzysztof Kulig, Senior Partner la Innova Capital.

După cum este uzual în astfel de tranzacții, finalizarea acesteia se va realiza după obținerea aprobărilor din partea autorităților relevante.

Achiziția pachetului majoritar de acțiuni al Grupului NETOPIA este prima tranzacție realizată de fondul Innova/7. Prima etapă de ridicare de fonduri de către Innova/7 a fost finalizată în august 2022 cu un rezultat de peste 220 de milioane de euro.

Despre Grupul NETOPIA 

NETOPIA este un grup de companii românești înființat în 2003, care cuprinde serviciile NETOPIA Payments, mobilPay Wallet, web2sms și Kartela. NETOPIA Payments este cea mai folosită platformă de procesare plăți online în România, iar Web2SMS este una din cele mai folosite platforme pentru servicii de marketing digital SMS. În prezent, peste 25.000 de afaceri din industria de e-commerce folosesc serviciile și soluțiile grupului NETOPIA: plăţi mobile, tranzacții online cu carduri bancare sau prin SMS, marketing prin SMS sau reîncărcări cartele de telefonie mobilă.

Despre Innova Capital

Innova Capital este un manager de fond independent de private equity, care își desfășoară activitatea din Polonia și investește în achiziții majoritare în întreprinderi mijlocii cu activități în Europa Centrală și de Est. De la înființarea sa în 1994, Innova Capital a investit aproape 1,4 miliarde de euro în aproape 70 de companii din 10 țări din regiune. Innova a fost recunoscută de Asociația poloneză de capital privat și de risc (PSIK) drept firma de management PE a anului 2020.

Lasă un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi făcută publică.

Ești gata să începi?

Ia legătura cu noi sau creează-ți un cont